Miros de iarnă…

Miros de iarnă dulce ne-mplinită
Se alintă-o frunză ce a rămas vrăjită
Lipseşte fulgul şi zbuciumul codrului
Se alintă sunetul şi pacea cerului.

Doamne ce minune-ţi aparţine
Codrul, bolta, văi, coline
Mă inspiră, o dragoste uitată,
Şi ultima frunză agitată

Simt cum inspir miros de iarnă
Simt cum expir un vis de toamnă
Trece pe  alături de privirea oarbă, se-nalţă
Prinde-o fantomă a dragostei ce se descalţă

Şi se primblă desculţ prin iarba curgătoare
Ce şi-a pierdut din viaţă şi culoare
Apare-un fum în urmă-i ca chemare
Plin de sublim,perfect si de ardoare

Mă lasă să admir codrul şi tăcerea
Natura ce-mi alină mîngîierea
Se şterge ultima urmă de tăcere
Urlă vîntul de dragoste şi de plăcere.