Nu pot să-ți cer ce n-ai

Paradox între sentimente și rațiunea ta, nu te mai înțeleg, nici nu te mai pot privi ca altă dată. Privirea ți s-a transformat în pustiu, parcă ești viu dar privirea moartă. Nu mai ai sclipire, nici acea privire de altădată, nici acea dragoste nevinovată.
Ți-aș cere ceva, dar…
Nu pot să-ți cer iubire, tu fiind rece, de ghiață, posedat de mîndrie și principii, ai un comportament lipsit de rațiune, îți este frică de propriile tale dorințe, te minți în fiecare zi, iar totul continuă de parcă s-a dat uitării totul.
Nu pot să-ți cer respect, pentru că știu că nu mi-l poți oferi, ești manipulat de gura lumii și de principii deșarte, fără valoare.

Nu pot să-ți cer mîngîiere atunci cînd gîndurile-ți sunt la altcineva, atunci cînd vrei să fii cu ea, cînd mă vezi ca prin ceață ca pe o altă ființă.
Nu pot să-ți cer atenție dacă tu crezi că nu o merit.
Nu pot să-ți cer viitor, pentru că tu nici nu te gîndești la el, îți este umplut creerul doar de o imagine, o iluzie ce-ți șterge orice realitate.
Nu pot să-ți cer sinceritate atunci cînd în privirea ta e goliciune, și nici nu pot să-ți impun ceea ce nu dorești tu însuți.
Nu pot să-ți cer fidelitate, e imposibil să te rețin atunci cînd tu vrei să pleci, doar tu vrei și îți place așa.
Nu pot să-ți cer dreptate, că doar în fața ta sunt – nimeni.
Nu pot să-ți cer să mă înțelegi, pentru că singur nu știi ce vrei, nu ești clarificat cu sentimentele tale, nu poți să le înțelegi pe ale mele, pentru că deja nu mai simțim la fel, nu mai gîndim la fel.
Nu pot să-ți cer posibilul pentru că tu il vezi ca imposibil.
Nu pot să-ți cer ceea ce nu deții, ceea ce nu știi și nici nu ai idee, nici închipuire.
Nu pot să-ți cer ce n-ai.