Mi-a răscolit tot sîngele în mine

E vară. Cald insuportabil. Mi-ai scris un mesaj. Ți-am răspuns. Și așa s-a început în mijloc de vară o conversație nouă.

Dar amintirile au rămas. Totul revine, de parcă aș fi pe o navă ce mă duce în trecut. Pînă și sentimentele parcă au aceeași viață.
Dar… suntem diferiți, nu mai suntem cum eram cîndva. Te privesc cu ochii plini de fericire, iar tu cu acelaș zîmbet perfect, de care m-am îndrăgostit cîndva. 
Cînd te-am cuprins, am simțit o atracție nebună, știam și te înțelegeam din atingere, cuvintele nu mai aveau valoare. 
Eram deja actori buni, de ce să fim noi înșine cînd putem juca teatru bine ?. Îmi era frică de continuare, știam că e un joc, știam că va dura puțin, știam că se va termina oricum.
Dar am acceptat, am acceptat iar să fiu amăgită. Știam spre ce merg. 
Seara mă cuprindeai, eram gata să spun că chiar mă iubeși, că e foc acolo unde credeam că s-a stins. Da! Erau momente perfecte în doi, cînd nu auzeam pe nimeni, nu ne vedea nimeni. Era pustiu în jurul nostru, doar atunci vedeam cine ești, sau poate era doar o închipuire ce mi-o inventasem și în care credeam și vedeam doar eu. 
Sau poate chiar simțeai ca și mine, pentru că privirea ta sclipea, am văzut asta și nu știu de ce orice mișcare a ta mă făcea pe fiece clipă să cred că ții la mine mai mult decît  cred. Fiecare gest spune de la sine că nu e atît de simplu, și nici un joc.
Îmi amintesc cum repetai fraza… 
– … sunt oameni ce te atrag ca narcoticul, știi că nu se poate, dar te atrag…
Știam că e despre mine, știam că nu trebuie să fiu acolo, era doar o pierdere de timp. El știa, că voi renunța, știa dar nu a făcut nimic să mă oprească, știa că a doua zi dacă o să mă invite să ies cu el,  eu putem brusc să refuz. 
Era pregătit total, la răspunsul meu negativ. Cînd la primit nu mi-a adresat nici o întrebare. De ce? 
Oare asta și-a dorit ?
Se pare că era doar o scenă cu păpuși, iar noi în rolurile principale.
Frumos. 
Era și de așteptat.
 Doar că nu am înțeles cum a rămas cu îmbrățișarea aia cu care mi-a răscolit tot sîngele în mine.
Știu că multe greșeli am făcut, precum și tu de altfel. Doar că mi-ai lăsat ca ultima oară o prăpastie ce n-o pot percepe. Nici înainte nu înțelegeam prea multe, poate eu sunt neînțelegătoare, poate tu te-ai exprimat așa ca să-mi provoci imaginația.
Straniu, dar totuși … – … sunt oameni ce te atrag ca narcoticul, știi că nu se poate, dar te atrag…
Poate va avea și continuare…