Dacă nu îți doreai, n-aveai să fii aici…

– La ce te gîndești?
 A întrebat el, ușor întorcînd privirea pentru a vedea locul unde ea privea. După o lungă pauză ea a răspuns.
– La prezent, la ceea ce se întîmplă aici, pentru că nu înțeleg ce caut eu aici, în acest loc și lîngă tine.
– Dacă nu îți doreai, n-aveai să fii aici.
– Sigur, știu, a fost dorința mea, dar nu înțeleg de ce am această dorință după cîte s-au întimplat.
– Tu trebuie să știi mai bine decît alții.
Ea a privit spre el pentru a înțelege de ce este acolo, încearcă să își răspundă la propriile întrebări, care pe timp ce trece devin mai retorice.

Ce oare am găsit în tine, după cît rău mi-ai dorit și cît am plîns din cauza ta, oare mai meriți să stau aici lîngă tine? Doamne ce proastă mai sînt, de ce am venit? Se va începe iar aceeași poveste și iar o să mă chinui să-l uit. Știu că și eu am greșit, dar nu am dat dovadă de atîta ură. Mă privește de parcă mă vede prima dată. Interesant fapt, mă mai iubește sau pur și simplu nu are cu cine să petreacă timpul?

– Tu de ce m-ai chemat aici?
– Mi-a fost dor.
– Dor? Straniu. De ce pînă acum nu ți-a fost dor?
– Și înainte îmi era dor.
 Ce aiureală. De ce înainte nu ai venit, ai uitat de mine de parcă nici nu eram? Că nu am idee nici acum de ce atunci m-ai lăsta fără nici un răspuns, nici un mesaj absolut, de parcă devenise-i mort.
– Oare?
– Da.
Era toamnă tîrzie, lună plină și nouri ce se risipeau. Stînd în mașină, departe de lume. Erau doar doi, la o întîlnire ce și-o doreau însă nici unul nu avea curajul să spună ceva. Dialogul se rezuma la întrebări simple, de viață, de școală și nicidecum ceva despre ei doi. Era o atmosferă ce îi atrăgea, însă ea prea mîndră pentru a spune ce simte, el prea orgolios pentru a se reîntoarce la sentimente. Se strecura timpul cu întrebări prostești, de parcă nu s-au iubit niciodată.
Privirea îi sclipea, simțeam că sentimentele nu au dispărut, realizam că am greșit mult în fața lui și că nu mă urăște, pur și simplu am făcut să doară. I-am călcat sentimentle în picioare, fără să vreau, nu mi-am dat seama la momentul cela ce pierd, nu mi-am dat seama de ce putea să urmeze. Îi simțeam  mîna pe gîtul meu, și alintîndu-mi păru, era obiceiul lui preferat să se joace în părul meu, sau poate nu numai al meu. Simțeam în piept o durere ce nu mi-o puteam explica, iar ochii mie s-au umplut de lacrimi ce erau gata să mă inunde. Dar le-am reținut…