Toți vor să se ridice pe scara socială, dar toți uită de inimă și satisfacția spirituală.

M-am trezit din somn, iar te-am visat. Acelaș vis de mii de ori, aceeași persoană, aceeași privire, aceeași iubire. Mi-ai spus de mii de ori în vis cât mă iubești, de mii de ori cu aceeași voce.
Mă trezesc dimineața cu o frică, frică de faptul că visul este unicul loc unde te voi mai vedea,  că aceste cuvinte nu le voi mai auzi, că nu voi găsi pe cineva care să te înlocuiască. Mi-e teamă de goliciunea ce mi-ai lasat-o, mi-e teamă că va rămâne mereu așa.
E gol. Pustiul a rămas în suflet, acolo unde era totul, acum s-a transformat în nimic. E praf de sentimente. E praf și doare. Doare faptul că nu am reușit să spun ceea ce dorea inima. Doare cînd îmi imaginez că iar ne vom întîlni și nu vom putea răspunde tentațiilor vieții. Doare, pentru că suntem slabi, slabi în dragoste. Prea sensibili și prea firavi, nu mai putem fi tari să mai credem în oameni.
Știu, totul devine doar un teatru, teatru de păpuși. Pentru că așa e mai comod să devii neutru, să spui că nu-ți mai pasă atunci când inima îți spune să te duci la ea. Pentru că acesta este modul de gândire și logica aiurită a oamenilor ce au dat greș în viața lor, și încearcă să dea sfaturi. Ce fel de sfaturi poți să dai atunci când singur nu ești fericit. Ce fel de viață să trăiești lângă un om pe care nu-l iubești, până în final oricum o să te îndrăgostești de cineva și ți se va transforma viața în dezastru. Pentru că nu știi să alegi cu inima. Pentru că teatrul a devenit moda cea mai sofisticată. Pentru că asta e realitatea dură unde toți vor să se ridice pe scara socială, dar toți uită de inimă și satisfacția lor spirituală.