Labirintul ce mi-l construiesc din amintiri

De fiecare dată când simt că se apropie cineva de mine, sunt mai speriată decât tema de întuneric de când eram copil. Am o senzație că fug de prezent, vreau să visez, să ies din labirintul ce mi-l construiesc din amintiri. E un labirint construit de prea mult timp, are zidul foarte dur și îmi va fi foarte greu să-l dobor. Să ies din labirint, nu pot, mă rătăcesc de fiecare dată atunci când doar te văd, și de fiecare dată când îți văd doar poza, sau ceva ce îmi amintește de tine, o agendă, o frază pe care doar tu mi-o spuneai, sau vre-un trup asemănător. Toate îmi construiesc labirintul în continuare, de parcă nu ar avea sfârșit.
E ciudat, pentru că aud strigăte din toate părțile, și toate, absolut toate sunt aceeași voce, absolut toate strigă acelaș lucru – Întoarcete pentru că-l iubești, și el te iubește. Destul de straniu, aș dori să răspund la această afirmație. De ce cineva știe, iar eu nu?  De ce pot să simt asta însă nu pot să aud, să văd? De ce nu pot să conștientizez asta?

Mda… Cine să audă, îmi răspunde doar ecoul…
Dacă aș putea cumva să descurc acest labirint, sau poate să găsesc pe cineva cu o hartă. Pe toți ce-i întîlnesc, sunt la fel de pierduți ca și mine. Dacă voi merge cu careva din ei, poate că voi găsi ieșirea, dar sunt prea mulți, sunt confuză, pe cine pot să aleg când nimeni nu știe ce va urma. Aș putea să risc, să i-au pe cineva de braț și să merg, dar în fiecare privire văd doar goliciune. Oameni ce vor doar să meargă cu mine o porțiune de labirint, iar ei mă confundă tot mai tare. Pierd timpul căutând căi, iar după fiecare despărțire mă întorc acolo de unde am început. Astfel trec ani, zile simple sau mai speciale. Ce-i drept e puțină lumină, e prea mare zidul pentru a vedea soarele, și e prea mare pentru a vedea ce se întîmplă înafara lui. 
Mă gândeam și analizam constucția zidului, și știi? dacă avea să fie construit doar din orgoliul și mânndria mea – îl destrămam. Dar văd că e construit și clădit bine, de parcă ar fi o împletitură colorată, pe unde orgoliul meu, pe unde mândria ta, în alte locuri ambii împletim  duble orgolii, sau duble mândrii și multe alte prostii și principii.
Mi-e rece, zidul îmi oprește căldura, mă izolează. Și mă rătăcesc de fiecare dată când încep să te caut. Tu de ce nu mă cauți, oare e atât de greu? 
Liniște… sigur că nu mă mai auzi, mă aude doar inima, o mulțime de oameni ce trec pe alături. 
Aș dori doar să înțeleg acest labirint, să scap de el, să scap de tine. Am obosit, mi-e rece, pielea mi-e albă de atâta întuneric. Vreau doar soare, vreau doar să uit, să ies din  labirint, vreau să te uit…