Ploaie de dragoste acidă

Am rămas în ploaie, ploaie de dragoste acidă. Mi-a infectat întreaga ființă, mă omoară încet  însă foarte sigur. Oare cum să mă tratez?  Am doar câteva zile în care mai iese soarele, mă încălzește puțin, dar nu ajunge să mă răzbată cu căldura sa.
Nu-mi amintesc cum a început această ploaie  de dragoste acidă. Posibil că a început din momentul din care ne-am despărțit, sau din momentul când ne-am reîntâlnit?

Mi-ai otrăvit simțurile și gândurile, înainte să te văd, eram cu mult mai încrezută și puternică. Mi s-au încurcat drumurile și am rămas într-o intersecție, nu aveam idee unde să merg, nu aveam idee unde sunt  polii.
Cerul era plin de nori, nori negri ce vărsau ploaie. Plângeam în ploaie pentru ca să nu mă observe nimeni. Atât de puternică în ochii tuturor, iar acum plângeam în umbră.
Simt că acest moment e culmea, nu obișnuiam să plâng. Acum însă realizez că am fost prea mult timp puternică, prea mult timp nu mi-a păsat, foloseam doar rațiunea. Inima se răzbună acum pe mine, sau nici nu am idee cum să înțeleg. Nu mă pot opri din plâns,până și lacrimile au devenit acide.
Am ajuns la starea când nu mai găsesc leac de vindecare. Mi-e greu. Stau așezată în mijlocul interscției. Aș dori să vină cineva să mă ducă de aici.  Mă simt ca un fier ce ruginește de atâta mândrie și orgoliu. Când o să se termine?