Am simțit-o că e alta. E străină. Nu-mi aparține

Și te-am văzut din nou, din nou acea privire, dar nu mai e acea de cândva. Ochii sunt aceeași, dar privirea e alta, nu mai e privirea ce de altă dată când simțeam iubire din orice privire. Acum e absolut diferit. S-a schimbat totul. S-a schimbat până și privirea. Am simțit-o că e alta. E străină. Nu-mi aparține. E departe. E rătăcită în pustiu, iar eu așteptam să se regăsească… dar în zadar…
Mi-am călac orgliul în picioare pentru a vedea realitatea. Am văzut-o și m-am convins de multe lucruri pe care lumea din jur îmi spunea de mii de ori, iar eu nu credeam. 

Am ajuns la aceeași concluzie, însă cu dovezi bine întemeiate pentru a nu mai avea dubii. Deja mi-am convins inima și gândurile. Le-am împăcat, pentru că până acum era o luptă nebună între ele, dar le-am liniștit. M-am convins că creierul avea dreptate, chiar dacă nu-mi doream să fie așa.

Naivă? 
Probabil că așa am devenit acceptând sentimente imaginare. Am regretat spusele mele, am înjurat și invidiat, dar totuși nu am uitat și nici nu voi uita acele sentimente de cândva. Am înțeles și am învățat multe lucruri, din fiecare întâlnire am învățat câte ceva. M-ai făcut mai puternică și mai stabilă, chiar dacă tu asta nu vezi…
Sau probabil că eu nu-ți pot demonstra asta ție, pentru că lângă tine eu sunt aceeași persoană naivă ce crede în basme, așa cum era odată. Când sunt singură conștientizez și îmi cunosc greșelile, iar asta mă bucură că mă pot corecta.

Respir adânc și îmi încep a așeza amintirile, frumos pe polițe, așa cum am mai făcut.  Iar data viitoare nu te voi mai lăsa să le rătăcești.