MI-E DOR DE LINIȘTEA NEPRIHĂNITĂ A STRĂZILOR ÎNGUSTE

Plimbându-mă prin oraș, care e atât de aglomerat încât începe să mă preseze de atâta haos, ce se rotește într-un cerc continuu, mi se pare că nu se va termina niciodată. Mașini atât de multe, parcă prea multe și prea luxoase pentru o țară ca a noastră. Toți grăbiți și mereu pe străzile din centru Chișinăului căutând ceva. Însă eu doar cu un gând, la orașul mic italian.

Mi-e dor de liniștea neprihănită de pe străzile înguste, unde trece rar câte o mașină, unde vei vedea o bătrânică ce te salută, fiind mulțumită de viața ei. Pe cineva îl vei vedea la balconul celui de-al patru-lea etaj, mai ales că mai mult de patru, cinci nici nu există. Obloane colorate, de obicei închise la prânz, iar după căldura cea mare încep să se deschidă și să se audă mai multă vorbă.

Cel mai interesante sunt momentele zielelor de vară, când lumea iubește să iasă afară la lumina felinarului să se plimble pe străzile înguste și să admire priveliștea a multor lumini a orașului din apropiere.

Probabil nu este dorul anume de străzi, ci de felul de gândire a oamenilor de acolo, mai bine zis cultura lor. E greu să mergi pe străzile Chișinăului și să întâlnești un bătrân mulțumit de viața sa și de prezentul pe care-l trăiește sau care vor merge pe stradă admirând luminile străzilor ( ce-i drept unele chiar neiluminate).

Și n-o fi vorba de bătrâni, dar chiar și copii au un alt zâmbet, au o altă atitudine, o altă privire.
Pe străzile Chișinăului nu vei putea admira orașul, chiar dacă sunt lucruri ce merită apreciate, aici vei simți energia oamenilor, oameni care nu sunt mulțumiți de viața lor. Probabil nu ne-am învățat să apreciem unele lucruri, poate purtăm prea multe griji cu noi. Însă privirea omului spune mai multe decât și-ar dori el să exprime.

Și…Da, uneori ne este greu să privim unii oameni care au mai puțin, care ajung la o margine de stradă sau la o trecere de pietoni, întrebându-se ce o fi făcut de e bătut de soartă…

Dar nu avem răspunsuri, iar mergând mai departe visăm la ceva mai bun și mai mult. Neștiind că avem mai mult decât ne dăm seama și nu reușim să apreciem.