15 minute în fața Universității de Medicină

Am ajuns la Universitate din întâmplare. Așteptam o persoană. M-am așezat pe scaunul din fața Universității de Medicină și am început să urmăresc ceea ce se întâmplă acolo. Ce-i interesant că am uitat de telefon și priveam foarte atent tinerii străini care intrau și ieșeau din clădire. 

Atât de multe lucruri interesante am observat acolo. Tinere de alte naționalități cu genți scumpe și merg acasă cu taxiul. Toți cu telefoane performante și așa parca un miros de „copii de bani gata” , poate nu am dreptate însă am vazut atât de puțini studenți care circulau cu troleibusul, ce-i drept cu troleibusul circula studenții moldoveni, iar ce-i străini cu taxiul.
Mă gândeam la faptul că atât de puțini studenți de-ai noștri au posibilitate să își creeze o carieră în medicină, pentru că media de concurs e foarte mare și mai pui că contractul e al naibii de scump. Unii poate au capacități mai bune însă nu au banii necesari.
Când megeam spre casă vorbeau patru tineri despre torentele pe care le au la universitate. Evident că vorbeau despre universitatea de medicină și despre faptul că sunt elevi care doar merg la universitate din plictiseală, care sunt acolo doar pentru distracții.
Mă gândeam că la universitatea de medicină sunt cei mai buni și cei mai sârguincioși, însă nu e chiar așa, cică în orice pădure se găsesc uscături.