De ce anume trance? Fiindca e genul unde tu poți să redai toată imaginația ta

Alex este tânărul care studiază chimia însă face muzică trance. Sub pseodonimul Aurora Night a reușit să colaboreze cu case de discuri ca SemiTrance Records, Promind Records, D Max Records, Nanobeats Recordings. Iar după versiunea PromoDJ este pe locul 20. Mai multe detalii vedeți mai jos.

De când ai început să faci muzică trance? De la ce a început totul?

Totul a început încă de mic copil, permanent ascultam muzică, cântam, apoi părinții la 6 ani m-au înscris la școala muzicală unde am făcut studiile 7 ani de zile. Îmi pare rău că nu prea frecventam orele fiindcă eram atașat tare de fotbal, și straniu era ca tata mă ducea la școala muzicală, dar seara mă aducea de la stadion.
Însă cariera de producător a început într-o simplă și fermecată zi pentru mine, ziua care a schimbat viața mea complet.
De ce anume acest gen de muzică?
Când am inceput acest drum, știam că o sa scriu în stil trance, nu am avut dubii în alegerea genului. De ce anume trance? Fiindca e genul unde tu poți să redai toată imaginația ta, totul vine dintr-un adânc, depui sufletul.Când ești cu căștile tu realizezi că trăiești în planeta ta micuță și nu există nimeni și nimic înafară de muzică si tu, straniu e să citesti asta, insa aș dori ca fiecare om să poată simți aceste sentimente măcar pe un minut.


Cum te inspiri când incepi să faci vreo piesă și cât timp îți ia?
Ca și orice om al artei ma inspir din sentimentele pe care le simt, orice durere sau fericire mă stradui să o redau prin notele pianului sau alt instrument, principalu sa trăiești într-un pas cu piesa. La mine poiectele nu stau mult în calculator, eu daca încep o ideie, o finisezi, apoi compun ceva nou, însă în general ese o piesă pe saptamână.
Ce hobby-uri mai ai pe lângă muzică?
Iubesc plimbările prin parc,să navighez pe facebook, nu mii rușine să recunosc că sunt fanul rețelelor de socializare. În ultimul timp am început să ma ocup și de fotografii.


Care au fost cele mai interesante sau cele mai reușite colaborări?
E greu sa remarci o piesă fiindcă asta e o parte din tine, e copilul tău, insă dacă să luam dupa vânzări și reitinguri atunci, You’re My World, Ascension, Tranquility Lilly și Skyline până ce sunt în top. Am și ceva lucrări noi care abia așteaptă data de release și cred că o sa fie ceva uimitor pentru toți.
Cu cine ai vrea să colaborezi în continuare?
DoubleV, permament am fost uimit de talentul acestor băieți chiar și sunt fanul lor, pentru mine ei sunt numarul 1 în lume. Chiar e un vis să colaborăm împreună însă până ce suntem prieteni, ba chiar Vasile e îndrumarul vieții mele.



Cât de dezvoltată este această industrie muzicală la noi în Moldova?
În Moldova, trance e destul de popular fiindcă avem artiști remarcabili pe arena internațională, la toate festivalele mari cum ar fi Darwin, Orange White Night, Moldcell, permament sunt 2-3 artisti ce promoveaza acest gen.
Pe cine apreciezi cel mai mult din cei de la noi care fac muzică trance?
Doar DoubleV, simplu ascultați toate piesele lor și o să înțelegeți ce farmec se ascunde acolo.



Ce planuri ai pentru 2016?
O sa depun cât mai mult efort să-mi realizez visul și sunt încrezut că daca muncesti o să ai totul ce îți doresti, însă dacă o să visezi așezat pe fotoliu, o să rămâi la nivel de visător.
Ce sfat le-ai putea da celor care abia încep să pășească în acest domeniu?
Să iubescă ceea ce fac și să nu dispere in piedici, fiindcă de noi depinde rezultatul dorit.


Pentru a vedea lucrările sale îl puteți găsi pe Facebook  și pe YouTube
Sau puteți asculta mai jos una din piesela sale în colaborare cu SemiTrance Records!